„la două ore distanţă”
Stăteam pe scările încălzite de soare şi aşteptam cuminţi să vină un autobuz. Unul dintre multele afişate pe panou. Apare unul şi ne precipităm spre el să urcăm. După ce uşile se deschid, şoferul ne intreabă calm şi inteligibil unde vrem să mergem. (more…)
20/08/2009
Oameni de treabă
19/08/2009
Ce enervant…
…şi ce penibil e când văd pe unii care migrează de la un trust la altul şi apoi încep cu acuzele şi cu criticile deloc constructive. Mi se pare absurd ca după ce ai petrecut ceva timp cu unele persoane să te pui să faci tam-tam – ca grupul ăla e numai grupuleţe, că de fapt situaţia nu e deloc atât de roz pe cât pare, că ţi-e subit bine de când ai evadat din atmosfera aia, ce de explicaţii fără sens. Sau poate ca sensul e de a-ţi pregăti rating-ul la viitoarea posibilă emisiune. Mă tot gândesc unde e satisfacţia acestor ieşiri din decorul mediatic românesc şi mă tot întreb dacă bârfofilia în acest domeniu dă mai mult spor la muncă, creşte salarii sau urca cantitatea de amelioratori personali. Sau poate nu e vorba de niciun substrat de acest gen, poate e o chestie de cum vede fiecare procesul de viaţa de după…
13/08/2009
Istoria cuceririi amoroase
de Răzvan Gâscă
Am luat această carte cu gândul la întrebările puse în copilărie părinţilor şi bunicilor privitoare la începutul relaţiei lor. Mai exact care pe care a agăţat şi cum. Nu îmi mai aduc aminte răspunsurile lor, dar citind această carte m-a încercat din nou întrebarea şi nu am să ezit să o pun din nou cum ajung acasă. (more…)
06/08/2009
Viaţa ca tapet
Pe niciunul dintre pereţii apartamentului în care locuiesc de fix 24 de ani şi 8 luni nu atârnă o poză de familie înrămată. Nici pe mobila veche din dormitor sau în sufrageria nerenovată nu există vreo ramă în care timpul stă în loc, din vremea mea de prichindel sau de când ai mei au cu câţiva ani buni mai puţin. (more…)
03/08/2009
Ce face căldura din om
…naşte nebunia? Mă tot întreb dacă nu de la căldură se trag reacţiile astea ucigătoare ale unora. În zilele astea de odihnă am avut parte de bloody news. Ba la Timişoara, ba la Constanţa şi nu mai ştiu pe unde. Dar asta de la Timişoara m-a zguduit cel mai tare. Atât de tare, încât atunci când am ieşit sâmbătă din casă şi era lumina stinsă pe casa scării, mi-era o frică de numa. Mă tot uitam în spate să nu care cumva să apară cineva. Nu pot să nu mă întreb cum de au reuşit aşa oameni, posibili viitori salvatori de vieţi să-l ciopârţească pe bietul om. Nici nu vreau să mă gândesc cum s-au simţit cei care stăteau peste vară în acel cămin, ce senzaţie trebuie să fi avut la aflarea veştii. Şi mă întreb care va fi soluţia în Instanţă – am văzut o fostă colegă de-a mea de facultate ca fiind avocatul fetei şi am revenit la alte gânduri decât acelea de a mă specializa într-o zi pe Drept Penal…hahaha…