„da’ să te întorci la anul”
Mai un pic şi pleacă de tot. Se cară cu tot cu soarele ei, cu căldura insuportabilă şi cu transpiraţiile continue. La început abia aştepţi să vină, să te învăluie, să te încălzească, să te dezbrace de toate kilele alea în plus de haine, să te scoată afară din casă, să te ducă la mare, la munte, în concedii sau în taberă, dar dupa două luni, mai precis, după iunie şi iulie ai vrea să plece. Nu mai suporţi, nu mai faci faţă, nu mai rezişti la atâta căldură şi moleşeală. Nu mai ai chef de nimic, nu-ţi mai vine să faci altceva decât să te ascuzi în casă de toropeala de pe străzi, să te încui în spatele draperiilor şi să lâncezeşti sub aerul condiţionat. Asta nu-i viaţa.
Daaaar, ghici ce? Se cară. Işi ia toate caniculele şi încearcă să facă impresie fluturând nostalgic din mânuţă, ameninţând că vine din nou la anu’. Să vină, că o să îi simţim dorul până o să îi dorim plecarea iar.
Şi acum, vorba tatuajului unei prietene… the best is yet to come. Cea mai buna lumină pentru fotografiat, cele mai frumoase culori şi vremea optimă să te ocupi şi cu alte treburi în afară de vegetatul pe o terasă în Unirii. E fain, e relaxant, da’ n-o poţi ţine tot aşa. Că tre’ să munceşti să strangi bani să poţi fugi la anul de canicula care va să vie. Şi când e cald nu poţi munci. Aşa că, să vină toamna cu bobocii ei, cu rechizitele, cu începutul şcolii, cu frunzele galbene şi cu stropii de ploaie, dar mai ales cu cheful de muncă.
Nu ştiu voi, dar eu sunt fanul toamnei.
www.tomatacuscufita.com