„R-E-S-P-E-C-T
Find out what it means to me”
Când suntem mici, părinţii se chinuie să ne înveţe două lucruri care, spun ei ne vor duce departe în viaţă. Când suntem mici, însă nu ne interesează cum ne va fi viaţa când vom creşte mari pentru că nu avem noţiunea asta. Nu ne interesează că „Te rog” şi „Mulţumesc” sunt cuvinte magice şi dimpotrivă, când cerem ceva ceva dăm din picioare şi facem circul de pe lume dacă nu primim obiectul dorinţei (care aproape întotdeauna e ceva material, tangibil, pe care putem să-l apucăm cu mânuţele noastre). În momentele acelea „Te rog” şi „Mulţumesc” sunt doar câteva cuvinte în plus, care ne ţin departe de el şi trag de timp până să primim ce ne dorim.
Momentul despre care vorbeau părinţii noştri se adevereşte totuşi. La fel ca multe altele despre care ei ne-au vorbit. În viaţa profesională, „te rog” şi „mulţumesc” se pierd din nou pentru că unii dintre noi uită ce au învăţat în copilărie. Sau poate n-au învăţat deloc. Unii ajung şefi şi a porunci li se pare firesc şi natural pentru că funcţia îi situează mai sus de statutul de om, iar cei doi fraţi lingvistici sunt nişte necunoscute pierdute în negura uitării. Alţii pur şi simplu cer ceva ca şi când li s-ar cuveni, în numele plantaţiei pe care lucrează. şi nimeni nu mai vorbeşte frumos. Nici la piaţă, nici la poştă, nici îm magazine, nici în mijloacele de transport, nici pe stradă, nici la lucru, nici acasă. Pentru că părinţii noştri nu ne mai învaţă să spunem „te rog” şi „mulţumesc”. Când suntem mari, diferenţa e că putem să dăm cât vrem din picior, să plângem şi sa ne crizăm orichat, că fără „te rog” şi „mulţumesc” putem fi orice şefi, dar oameni mai puţin.
Tomata
„şi de alţii ar fi mai rău”
Pe bloguri circulă lepşele. Conform DEX-ului, o leapşă este un joc şi se manifestă printr-o lovitură dată cuiva cu palma. Dacă îmi mai amintesc eu bine, cineva trebuie să lovească palma altcuiva, iar lovitul trebuie să ghicească cine a fost nemernicul. Complicat de explicat şi nu pierdem timpul cu asta pentru că leapşa de pe bloguri e altfel decât leapşa reală.
Aşadar, pe internet se desfăşoară după cum urmează: cineva scrie despre o idee sau pune nişte întrebări şi apoi le paseaza altcuiva punând un link spre blogul “pălmuitului” astfel încât respectivul să se sesizeze şi să preia subiectul la el pe blog. Trebuie să spună de la cine a primit-o şi la rândul lui sa o dea altcuiva.
Una dintre întrebările transformate în leapsă pe bloguri este: “Ce s-ar întâmpla dacă ar crăpa internetul pentru totdeauna?” Ei, ce să se întample? Ar râmâne o mulţime de oameni făra job, alţii s-ar sinucide pentru că nu mai pot socializa, şi mai mulţi probabil că s-ar simţi pierduţi fiind nevoiţi să trăiască din nou într-o lume primitivă guvernată de televizor. Informaţiile n-ar mai circula aşa repede, ziarele ar câştiga din nou popularitate, politicienii n-ar mai avea cum să spele creiere fără blogurile lor, muzica ar putea să aducă din nou bani artiştilor din vânzarea albumelor, cinemacity ar avea sălile mai pline şi poate s-ar mai deschide şi alte cinematografe. Cum ar mai putea elevii trece clasa daca referatele n-ar mai fi la o aruncătură de click? Comunicarea se va duce pe apa sâmbetei: nu tu mess, nu tu mail – ehee, veşti bune pentru Poşta Română. Companiile de telefonie mobilă şi fixă vor creşte tarifele că lumea va vorbi din nou la telefon – ah, ce vremuri… telefoane nocturne pe sub plapumă între îndrăgostiţii privaţi de posibilitatea de a sharui inimioare şi alte gif-uri sclipicioase şi siropoase.
Deci, fără net, viaţa n-ar mai merita trăită. Dar poate aşa ar mai pune unii mâna pe o carte.
Tomata
Pentru tine şi pentru tine şi pentru tine, pentru toţi care intră pe pagina de FUN, următorul mesaj pascal:
„Vesele, triste sau iritate, vă dorim Sărbători îmbelşugate!”
Mai m-am gîndit. Mai ne-am gîndit. Acesta nu este un mesaj Fulga style, ci este un mod de a începe ceva. Acest ceva. Acest blog care ne va însoţi gîndurile de zi cu zi şi noapte de noapte, impresiile de la un eveniment la altul, trăirile interne, de fiecare dată cînd ne apucă şi cele externe de fiecare dată cînd vă apucă.Pentru că se întîmplă multe, chiar dacă e criză.
Pentru că atît Timişoara, cît şi Aradul au ceva de spus şi ar putea să o spună încântător. Aşa că just POST it! Judecă ce nu îţi place, spune ce îţi place, povesteşte-ne ce ţi s-a întîmplat, uimeşte-ne cu ce anume ai vrea să ţi se întîmple. De azi înainte, de acum încolo, de la Timişoara la Arad, de la Arad la Timişoara, pentru o cauză nobilă, pentru a descoperi ce anume e interesant pentru tine, pentru cel de lîngă tine, pentru toţi.
O carte sau mai multe, un film sau mai multe, o muzică bună, nebună sau mai multe, impresii pentru cei greu de impresionat, dueluri în idei şi preferinţe. Ne lăsăm criticaţi fără complexe, ne lăsăm lăudaţi fără să depăşim nivelul normal de self-esteem, pentru că viaţa e scurtă şi vrem să ne distrăm cît putem.