Recunosc că am văzut prima dată filmul, film care m-a făcut foarte curios să citesc şi cartea. Ştiam că este în pregătire la editura Univers şi o aşteptam cu interes, atât datorită filmului cât şi a reacţiilor pe care le-a iscat. Am primit cartea, am citit-o şi vă anunţ că filmul este mult, mult mai digerabil şi mai puţin înfricoşător decât cele aproximativ 370 de pagini ale acestei cărţi care povesteşte despre terifianta viaţă dusă în preajma crimei organizate din sudul Italiei.

Încă de la primele rânduri îţi poţi da seama că nu vei avea parte de un itinerariu uşor către inima camorrei. Povestea cu chinezii care se preling pe ponton pentru a fi mai apoi preluaţi şi încărcaţi pe vapoare pentru a fi trimişi acasă şi înmormântaţi în pământul lor natal frizează fanteziile demente ale unor scriitori de romane horror.

Însă nimic nu e fantezie. Absolut nimic din ceea ce apare în cartea-document a lui Roberto Saviano nu este inventat şi acesta este unul dintre motivele pentru care autorul este vânat de către membrii camorrei.

Gropi de gunoaie cu deşeuri toxice care trebuiesc păzite cu străşnicie de localnici de autorităţile care vor să le dezgroape, pentru că odată scoase la suprafaţă întreaga localitate ar trebui evacuată.

Copii care sunt folosiţi pe post de traficanţi de droguri.

Haine fals-adevărate, urme de gloanţe trase din Kalaşnikov (un fel de graffiti mortal), lupte de stradă şi războaie sângeroase fac toate parte din lumea Gomorei, iar oamenii care trăiesc în universul condus de ei ştiu că viaţa nu le valorează nici măcar cât glonţul care îi ucide.

Recomand un pachet de această dată, adică filmul (Gomorra) şi cartea, pentru că sunt două perspective ce merită văzute, respectiv citite.

Dacă vrei să primeşti un exemplar din cartea prezentată spune-ne cine este regizorul filmului Gomorra (2009), trimite răspunsul la razvan.gisca@grupullibrarium.ro şi poţi poţi primi cartea Gomora de Robert Saviano.

de Răzvan Gâscă
Am luat această carte cu gândul la întrebările puse în copilărie părinţilor şi bunicilor privitoare la începutul relaţiei lor. Mai exact care pe care a agăţat şi cum. Nu îmi mai aduc aminte răspunsurile lor, dar citind această carte m-a încercat din nou întrebarea şi nu am să ezit să o pun din nou cum ajung acasă.
Istoria cuceririi amoroase este un studiu antropologic uneori hazliu, alteori cât se poate de serios, un studiu care urmăreşte stilurile de agăţat din antichitate până în zilele noastre. Foarte interesant de urmărit modul în care a evoluat agăţatul şi tertipurile folosite pentru a ajunge la cunoaşterea trupească cu fiinţa dorită. Manuale de iubit s-au scris încă din cele mai vechi timpuri, Ovidiu fiind printre primii mentori întra-le amorului şi a agăţatului, învăţând timizii cum să abordeze persoana iubită la teatru, cum să declare dragostea, etc.
Cum au apărut darurile şi cum se comportau domnişoarele când primeau serenade, poezii şi epistole pătimaşe, cât aveau de îndurat cavalerii care mergeau la lupte doar pentru a-şi demonstra loialitatea şi curajul în faţa iubitei, cum se chinuiau amanţii la biserică să stabilească un loc de întâlnire ferit de ochii soţului, toate se găsesc în această carte a lui Jean Claude Bologne.
Dacă sunteţi în pană de idei în ceea ce priveşte agăţatul, cartea oferă o mulţime de opţiuni, chiar dacă unele, precum îndemnatul fetei să spună camion după care să îi prinzi sânii şi să strigi cu gura până la urechi tiiit-tiiiiit! sau declararea clară a intenţiilor de tip intim, s-ar putea să nu mai aibă succes în zilele noastre, deşi au avut la timpul lor.
Numeşte două noutăţi de la editura Nemira lansate la Bookfest, trimite răspunsul la razvan.gisca@grupullibrarium.ro şi poţi câştiga un exemplar din Istoria cuceririi amoroase.

Textul plin de învăţăminte are menirea să vă deschidă apetitul pentru tot ceea ce va urma în carte.
Radu Paraschivescu o să povestească despre mitocanul de ieri, despre valutistul care stătea la colţ de stradă sau de exchange valutar şi care îşi delimita teritoriul cu un covor de seminţe.

Dolarus Manglitorus pe numele său ştiinţific este o specie dispărută, din fericire, după cum ne spune şi autorul articolului însă replica hai băiatu’ că am io dolari şi mărci mai ieftine a rămas în folclor şi a devenit modul în care urmaşii săi se introduc pentru a vinde “parfume de firmă”, “aparate foto cu ecran” şi “digitale şi cameră video cu cartelă”.
Într-un final Cristian Tudor Popescu face o incursiune în viitor şi povesteşte despre mitocrom. Mitocromul este mitocanul din viitor care conduce aerogipuri Mitsupisi care vine la pachet cu ciboarga Pisi, care urinează de la înălţimea aerogipului pe ceilalţi participanţi la trafic şi continuă cu demnitate denumirea de mitocan.
Multe alte nume se găsesc în carte, multe exemple din fauna urbană precum şi mai bine de o duzină de desene “bestiale” se găsesc în volum. Atlasul este un must-have deoarece exemplarele faunei urbane prezentate pot fi foarte periculoase pentru bunul simţ comun şi evitarea lor este cât se poate de necesară şi vitală.
Dacă ştii două exemple de mitocani prezentaţi de-a lungul campaniei trimite denumirea lor atât în latină cât şi în română la adresa razvan.gisca@grupullibrarium.ro şi poţi câştiga un exemplar din Atlasul de mitocănie urbană.

Daniel Pell, eroul negativ din Păpusa adormită, un tip extrem de inteligent şi un adevărat cunoscător al psihicului şi al firii umane, un fin observator al reacţiilor, un dominator şi seducător carismatic, are ceva de Charles Manson în el dar şi de doctorul Lecter, deşi nu este canibal.

Întreaga carte este o adevărată bătălie a creierelor, este o luptă ca un joc de şah în care mat înseamnă moarte, un joc de şah în care piesele sunt oameni iar mişcările sunt acţiuni cât se poate de reale. Intuiţie şi raţiune, stăpânire de sine şi tact, decizii la secundă şi tactică, toate se găsesc în acest roman alert, inteligent şi înspăimântător, căci, posibila existenţă a unui adevărat Daniel Pell nu este deloc o chestiune uşoară de neglijat.

Faptul că Daniel Pell evadează exact după ce Kathryn îl interoghează complică lucrurile pentru agentă iar o urmă de vinovăţie planează asupra modului ei de a proceda asupra urmăririi evadatului. Mintea diabolică a criminalului a întors întrebările împotriva agentei şi astfel acesta a aflat că Kathryn este divorţată şi că are copii. Din acest moment agenta nu îl urmăreşte doar pentru a-l prinde şi a-şi îndrepta o eventuală greşeală, ci şi pentru a salva viaţa copiilor săi care este pusă în pericol de psihopatul ce umblă liber.

Un thriller incintant, o carte de vacanţă, o lectură ce o să te ţină în priză şi cu nasul între pagini până la răsăritul soarelui.
Dacă ştii încă două titluri de Jeffrey Deaver, ce au mai fost traduse în limba română, trimite un mail la razvan.gisca@grupullibrarium.ro şi poţi câştiga un exemplar din Păpuşa adormită.

M-am gîndit că ar fi bine să luăm o pauză de tot ceea ce înseamnă viaţa cotidiană de adult şi să ne afundăm în fotoliul favorit, să aruncăm telecomanda, dacă nu pe geam, măcar sub pat, şi să o luăm pe urmele lui Eric, tentativă eşuată de Faust, a domnului Pratchett.
Eric este un demonolog de 13 ani care îşi doreşte tare mult, ca orice copil normal la vîrsta lui, să aibă şi el un demon care să îi îndeplinească trei dorinţe. Dar, după cum spunea o vorbă foarte bine păstrată pe vreun şerveţel, socoteala din cartea de vrăji nu se potriveşte cu cea din cercul magic, în loc de un demon prinde un biet vrăjitor ce-şi făcea mendrele pe undeva prin Iad. Pînă la urmă se pare că Vînturache, vrăjitorul confundat cu un demon, pare a avea ceva puteri demonice, puteri care i-au apărut peste noapte sau peste mînă, şi este nevoit să stea în slujba tînărului Faust, mă scuzaţi, Eric. Să nu uităm că vorbim, citim, ne imaginăm un Eric şi că Faust, fiind neamţ, era normal să fie mult mai riguros decît un puşti din Lumea Disc, aşa că, să vă aşteptaţi la tot ce nu vă aşteptaţi. Poate că toate ar fi fost mult faustuoase dacă nu ar fi apărut şi Bagajul. Da, da, Bagajul, nu un bagaj, sau bagaj sau alt substantiv sau geamantan. Să ştiţi că datorită lui au apărut inscripţiile şi zbieretele Atenţie la bagaje!
Seria Lumea Disc a lui Pratchett poate fi considerată o frescă a moravurilor umane contemporane transpuse într-o lume fantastică. Vrăjitori, troli, pitici, scoţiduşi şi alte fiinţe cît se poate de hazlii şi puse pe şotii vă garantează ore bune de destindere.
Ţi se oferă rîs la pachet GRATUIT! Ce mai vrei?
Dacă ştii cîte titluri conține pînă acum seria Lumea Disc (Discworld) de Terry Pratchett trimite un mail la razvan.gisca@grupullibrarium.ro şi poţi cîştiga un exemplar din Faust eric pus la bătaie de librăria Cartea de nisip.

Dacă Tarantino ar putea fi stors ca o lămâie între paginile unei cărţi, dacă toată opera lui de Sade ar putea să fie concentrată într-un plic de ceai, dacă cruzimea ce a marcat URSS-ul ar putea fi adunată într-o ceaşcă de unde să se nască o muză dementă şi sociopată atunci poate că ar putea ieşi un al doilea Sorokin şi încă o carte Inimile celor patru.

 Sorokin se autodepăşeşte, imaginaţia o ia razna, hârtia se înroşeşte, coperţile se topesc, tipăritura se prelinge şi îţi pătează mâinile făcându-te părtaş la Acţiunile celor patru cavaleri ai Apocalipsei, aş îndrăzni o comparaţie. Rebrov – şeful ce aduce a comandant comandat; Olga – PR-ul grupului sau omul de sacrificiu; Ştaube – bătrânul înţelept; Serioja – puştiul învăţăcel. Cruzimea este liantul ce-i păstrează adunaţi, cruzimea şi un joc mistic în care patru zaruri trebuiesc aruncate.
Este, şi o spun cât se poate de categoric, cel mai crud şi mai dement roman citit de mine şi nu mă sfiesc să spun că după Chikatilo şi Pichushkin, Rusia mai naşte o monstruozitate. Din fericire, de data aceasta este doar ficţiune.

Dacă ştii încă două titluri de Vladimir Sorokin traduse în limba română trimite un mail la razvan.gisca@grupullibrarium.ro şi poţi câştiga un exemplar din Inimile celor patru.

O serie de prohibiţii, un şir de impuneri şi nenumărate atenţionări o aduc pe tânăra domniţă la saturaţie şi decide să facă în aşa fel încât viitoarea mamă vitregă să dispară din lumea lor. Urzeşte un plan la care iau parte amantul ei (!!!) şi fosta iubită a tatălui ei.

O minte mult prea îndrăzneaţă şi un suflet îngrijorător de uşuratic pentru o tânără ce ieşise de curând dintr-un internat condus de maici. Mica ei socoteală nu iese aşa cum îşi propune şi lucrurile iau o întorsătură care o maturizează doar pentru o scurtă perioadă de timp.
Zilele astea în care vremea se joacă cu noi, lectura cărţuliei vă poate încălzi spiritele. Din diverse motive.

http://www.tomatacuscufita.com/

de Luigi Popescu

umor casnic
Mama anunţă în fiecare zi că e bolnavă şi că va muri, tata,     alcoolic, vomită deasupra veceului, mătuşile, fete mari, oftează în faţa fotografiei unui actor american, unchiul îşi relatează ultima cucerire, bunicul priveşte blazat şi spune „Ia mai terminaţi cu prostiile”.

Bora Cosic, copilul, se uită la toate astea cu mirare şi ni le povesteşte într-o compunere liberă cu titlul Rolul familiei mele în revoluţia mondială. În familia Cosic toate lucrurile sînt la locul lor: borcanele cu dulceaţă învelite în fulare pe pian, un ciob de sticlă în oala cu lapte ca să nu dea în foc, mama cocoţată pe pervaz lustruieşte fereastra iar documentele partizanilor sînt ascunse într-o gaură sub parchet pentru că e război şi ţara e sub ocupaţie germană.

 Apoi vin ruşii şi fiecare membru al familiei e chemat să joace un rol în revoluţia proletară. Sarcinile se distribuie după cum urmează: “ eu eram responsabil cu propaganda şi scrisul poeziilor, tata, cu combaterea alcoolismului, unchiul cu problema femeilor”.

Acum Bora se trezeşte în marea familie a tovarăşilor comunişti iar familia sa trebuie să se restrîngă într-o singură cameră din propria casă. Totuşi aceasta rezistă: o salvează simţul umorului şi nepăsarea.
Locuiţi pentru un timp în casa lui Bora Cosic citindu-i cartea. Poate nu e cea mai normală dintre familii, dar sigur e cea mai amuzantă.
Găsiţi Rolul familiei mele în revoluţia mondială pe rafturile cu noutăţi ale Librăriilor Cărtureşti.