24 fun

12/09/2009

Cine esti tu, oare?

Filed under: aberatii — diana @ 10:05 pm

Povesteam azi cu o prietenă despre cum anul acesta rândurile celor cu probleme la mansardă s-au îngroşat. Cu 40%. Mă gândeam că înclinaţiile către astfel de reacţii psihice vin din plictiseală sau din grija excesivă vizavi de face celălalt sau mai rău, genele îşi fac din când în când de cap – cum se lasă astenia, iată vine nebunia. Sau atacul de panică. Citeam despre acesta că te poate lua prin surprindere. Aşa, out of nowhere, de la stres, de la faptul că decepţiile sunt la ordinea zilei. Degeaba încerci un exerciţiu de imaginaţie,degeaba plonjezi în lumea lui cum ar fi dacă ar fi, că nu cred că poţi simţi la fel ca cel direct implicat. O groază de temeri se năpustesc asupra ta, destule minusuri la kilograme, întuneric, stare de nervozitate de jur împrejur. Şi când te gândeşti că toţi îţi spun că sunt alături de tine, dar nu fac altceva decât să te complice. Tre’ să fie groaznic să te pui în pat unul şi să te trezeşti ca fiind altul. Să simţi că nu te mai recunoşti şi că nu mai cunoşti, că nu mai ai chef nici de tine, ce să mai vorbim de ce anume se aude în stânga şi-n dreapta, în sus sau în jos, în muzică sau în tăcere…

19/08/2009

Ce enervant…

Filed under: aberatii — diana @ 3:08 pm

…şi ce penibil e când văd pe unii care migrează de la un trust la altul şi apoi încep cu acuzele şi cu criticile deloc constructive. Mi se pare absurd ca după ce ai petrecut ceva timp cu unele persoane să te pui să faci tam-tam – ca grupul ăla e numai grupuleţe, că de fapt situaţia nu e deloc atât de roz pe cât pare, că ţi-e subit bine de când ai evadat din atmosfera aia, ce de explicaţii fără sens. Sau poate ca sensul e de a-ţi pregăti rating-ul la viitoarea posibilă emisiune. Mă tot gândesc unde e satisfacţia acestor ieşiri din decorul mediatic românesc şi mă tot întreb dacă bârfofilia în acest domeniu dă mai mult spor la muncă, creşte salarii sau urca cantitatea de amelioratori personali. Sau poate nu e vorba de niciun substrat de acest gen, poate e o chestie de cum vede fiecare procesul de viaţa de după…

03/08/2009

Ce face căldura din om

Filed under: aberatii — Tags: , , , — diana @ 3:34 pm

…naşte nebunia? Mă tot întreb dacă nu de la căldură se trag reacţiile astea ucigătoare ale unora. În zilele astea de odihnă am avut parte de bloody news. Ba la Timişoara, ba la Constanţa şi nu mai ştiu pe unde. Dar asta de la Timişoara m-a zguduit cel mai tare. Atât de tare, încât atunci când am ieşit sâmbătă din casă şi era lumina stinsă pe casa scării, mi-era o frică de numa. Mă tot uitam în spate să nu care cumva să apară cineva. Nu pot să nu mă întreb cum de au reuşit aşa oameni, posibili viitori salvatori de vieţi să-l ciopârţească pe bietul om. Nici nu vreau să mă gândesc cum s-au simţit cei care stăteau peste vară în acel cămin, ce senzaţie trebuie să fi avut la aflarea veştii. Şi mă întreb care va fi soluţia în Instanţă – am văzut o fostă colegă de-a mea de facultate ca fiind avocatul fetei şi am revenit la alte gânduri decât acelea de a mă specializa într-o zi pe Drept Penal…hahaha…

29/07/2009

Despre Festivalul Medieval

Filed under: aberatii — Tags: , , — diana @ 3:06 pm

A fost cineva la Sighişoara anul ăsta? Eu cred ca am rămas marcată dat fiind faptul că am tendinţa să scriu despre acest subiect şi să vorbesc despre el deloc la modul superlativ. (more…)

21/07/2009

Din chef de studiu sau de ce?

Filed under: aberatii — diana @ 9:59 am

Fix acum, când o prietenă de-a mea se gândea să devină şi avocat pe lângă ceea ce e, a apărut si scandalul Spiru Haret. Şi îşi făcea planuri că peste trei ani o să se mândrească cu fumuseţe de diplomă, fără prea multe greutăţi. Dar ce să-i faci, planurile astea deloc bune nasc stări nebune. Nu că nu ar mai avea alte soluţii, dar culmea, toate soluţiile par mai grele decât cea cu nume de matematician. Cred că umbla vorba că la această universitate e trai şi viaţă, toată lumea intră, toată lumea termină, fără prea mult stres. E adevărat că şi eu ştiu două persoane, cu dorinţă mare de a dobândi o diplomă de la această universitate care sunt total pe lângă subiecte. Dar cum totul e posibil pe aici, pe la noi, de ce nu ar fi realizabil şi visul oricăruia de a avea o diplomă, fie ea ieşită din fabrică de absolvenţi.

08/07/2009

De la vreme…

Filed under: aberatii — Tags: , , — diana @ 10:05 am

…cred că mi se trag toţi nervii. Şi toate deraierile de stări, stilistice şi mai ştiu eu care. Mă enervează tot în jur. Inclusiv ceremonia de trecere pe lumea de dincolo a lui Michael – mi s-a părut un spectacol ieftin cu bilete scumpe. Tot tam-tam-ul ăla şi pentru ce? Ca să ni se demonstreze cât de profund îndoliată e familia lui? Sau pentru că organizatorii concertului care urma să vină se simţeau datori fanilor cu un spectacol?

O fi având audienţă de plâns extraordinară, dar totuşi, mie nu mi-a plăcut de nicio culoare zarva care s-a declanşat în jurul morţii celui care e denumit “king of pop”, toate semnele de întrebare care fluturau şi încă mai flutură deasupra testamentului şi diverselor acuzaţii aduse acestuia în timpul vieţii. Mi se pare mie sau lumea e din ce în ce mai înfometată după senzaţional cu sau fără Dan Diaconescu?

18/06/2009

Şcoala scoate tâmpiţi

Filed under: aberatii — diana @ 10:18 am

Am tot zis că ma las de comentarii la adresa personalităţilor marcante ale peisajului politic românesc, dar nu ma pot abţine când se întâmplă atâtea fraude verbale. (more…)

« Newer PostsOlder Posts »

Powered by WordPress