24 fun

Miercuri, 25 februarie, la Cărtureşti Mercy s-au întâmplat discuţii despre publicitate. Spre ruşinea mea, fan declarat al domeniului, nu am participat. Aş putea să adaug, clişeistic, că din motive obiective. Nu ştiu ce s-a discutat, câte păreri pro sau contra publicităţii din Timişoara (care este sau nu în cărţi) s-au făcut remarcate, dar am şi eu ceva de spus. Sper să sune încântător de revoltător ca să genereze comentarii.
Publicitatea, indiferent de zona în care se află, capitală sau nu, provoacă dependenţă. În liceu toţi visează să ajungă creativi, în facultate toţi se simt creativi şi vor să ajungă undeva, departe, unde puţini au ajuns. Nu spun că nu e bine. E chiar indicat să îţi găseşti un job în domeniul acesta atâta timp cât te simţi clocotind a inspiraţie şi a energie creativă. Atâta timp cât crezi că poţi schimba imaginea unui produs dintr-un brainstroming. Atâta timp cât simţi că ai ceva de spus în direcţia asta. Şi dacă mai simţi că o nouă zi de lucru ar însemna pentru tine un refresh, o provocare plăcută, clar merită să te stresezi.
De la mic la mare, toţi visează să se facă creativi. Doar că asta nu cred ca stă în multe cărţi citite, în ani pierduţi în facultăţi de profil sau în capacităţile Universului de a conspira la realizarea dorinţei tale, ci în chemările imaginaţiei care zac în unii dintre noi. Şi să zicem că ne naştem talentaţi pentru acest domeniu. Am vrea să urmăm nişte studii care să ne crească încrederea pe care o avem în noi şi ca să îi enervăm pe părinţii care ştiu de publicitate de la Tv şi care tot timpul îţi reproşează că asta nu e meserie, ci e joacă. Hehe, dacă ar şti ei câte ore de plimbat dintr-o cameră în alta se ascund în spatele unui ZBANG! effect (n.a.- idee genială). Dar ce studii? Că după un an de pendulat de la un curs la altul, ajungi să-ţi dai seama că profii sunt ghidaţi de mentalităţi total incompatibile cu domeniul. Să zicem că totuşi, eşti remarcat pe băncile facultăţii de cineva, termini facultatea, vrei mai mult. Mai mult de unde? În Timişoara? Arad? Provincie? Acum? Vrei să îţi încerci norocul în capitală. Hmmm, greu. Comentează părinţii, dar până la urmă ajungi la interviuri. Unul, două, trei. Ţi se dă un brief, îl poţi studia de-acasă şi trimite rezolvarea după o săptămână. Îţi iese ceva, eşti mulţumit de ceea ce îţi iese, trimiţi ideile şi nu mai primeşti răspuns. Uită ăia de tine şi când le scrii, curios de greşelile tale, ţi se răspunde: “să spunem doar că am găsit pe cineva foarte, foarte apropiat de modelul căutat. Dar ţi-am răspuns, nu-i aşa?” Nu-i aşa. Nu era aşa. Dar aşa ajungi să te demoralizezi, tu, cel proaspăt venit în lumea publicitarilor, care te trezeşti cu refuzuri din astea siropoase şi apoi mai şi vezi cumva ideea ta undeva pe sticlă, la câteva luni după nefericita experienţă.
Dar e Bucureşti. E locul unde poţi să înveţi, să te dezvolţi, să experimentezi, să te simţi provocat. Locul în care se inspiră şi se expiră publicitate. Nu e provincia unde eşti de toate şi nimic – de la strategic planner la copywriter şi art director; unde se tot încearcă să se facă ceva, dar se rămâne cu încercarea până acum. Sunt şi unele excepţii, dar puţine. Mulţi zic că le vine rândul şi altora.