„şi de alţii ar fi mai rău”
Pe bloguri circulă lepşele. Conform DEX-ului, o leapşă este un joc şi se manifestă printr-o lovitură dată cuiva cu palma. Dacă îmi mai amintesc eu bine, cineva trebuie să lovească palma altcuiva, iar lovitul trebuie să ghicească cine a fost nemernicul. Complicat de explicat şi nu pierdem timpul cu asta pentru că leapşa de pe bloguri e altfel decât leapşa reală.
Aşadar, pe internet se desfăşoară după cum urmează: cineva scrie despre o idee sau pune nişte întrebări şi apoi le paseaza altcuiva punând un link spre blogul “pălmuitului” astfel încât respectivul să se sesizeze şi să preia subiectul la el pe blog. Trebuie să spună de la cine a primit-o şi la rândul lui sa o dea altcuiva.
Una dintre întrebările transformate în leapsă pe bloguri este: “Ce s-ar întâmpla dacă ar crăpa internetul pentru totdeauna?” Ei, ce să se întample? Ar râmâne o mulţime de oameni făra job, alţii s-ar sinucide pentru că nu mai pot socializa, şi mai mulţi probabil că s-ar simţi pierduţi fiind nevoiţi să trăiască din nou într-o lume primitivă guvernată de televizor. Informaţiile n-ar mai circula aşa repede, ziarele ar câştiga din nou popularitate, politicienii n-ar mai avea cum să spele creiere fără blogurile lor, muzica ar putea să aducă din nou bani artiştilor din vânzarea albumelor, cinemacity ar avea sălile mai pline şi poate s-ar mai deschide şi alte cinematografe. Cum ar mai putea elevii trece clasa daca referatele n-ar mai fi la o aruncătură de click? Comunicarea se va duce pe apa sâmbetei: nu tu mess, nu tu mail – ehee, veşti bune pentru Poşta Română. Companiile de telefonie mobilă şi fixă vor creşte tarifele că lumea va vorbi din nou la telefon – ah, ce vremuri… telefoane nocturne pe sub plapumă între îndrăgostiţii privaţi de posibilitatea de a sharui inimioare şi alte gif-uri sclipicioase şi siropoase.
Deci, fără net, viaţa n-ar mai merita trăită. Dar poate aşa ar mai pune unii mâna pe o carte.
Tomata
Povesteam azi cu o prietenă despre cum anul acesta rândurile celor cu probleme la mansardă s-au îngroşat. Cu 40%. Mă gândeam că înclinaţiile către astfel de reacţii psihice vin din plictiseală sau din grija excesivă vizavi de face celălalt sau mai rău, genele îşi fac din când în când de cap – cum se lasă astenia, iată vine nebunia. Sau atacul de panică. Citeam despre acesta că te poate lua prin surprindere. Aşa, out of nowhere, de la stres, de la faptul că decepţiile sunt la ordinea zilei. Degeaba încerci un exerciţiu de imaginaţie,degeaba plonjezi în lumea lui cum ar fi dacă ar fi, că nu cred că poţi simţi la fel ca cel direct implicat. O groază de temeri se năpustesc asupra ta, destule minusuri la kilograme, întuneric, stare de nervozitate de jur împrejur. Şi când te gândeşti că toţi îţi spun că sunt alături de tine, dar nu fac altceva decât să te complice. Tre’ să fie groaznic să te pui în pat unul şi să te trezeşti ca fiind altul. Să simţi că nu te mai recunoşti şi că nu mai cunoşti, că nu mai ai chef nici de tine, ce să mai vorbim de ce anume se aude în stânga şi-n dreapta, în sus sau în jos, în muzică sau în tăcere…
„da’ să te întorci la anul”
Mai un pic şi pleacă de tot. Se cară cu tot cu soarele ei, cu căldura insuportabilă şi cu transpiraţiile continue. (more…)
„la două ore distanţă”
Stăteam pe scările încălzite de soare şi aşteptam cuminţi să vină un autobuz. Unul dintre multele afişate pe panou. Apare unul şi ne precipităm spre el să urcăm. După ce uşile se deschid, şoferul ne intreabă calm şi inteligibil unde vrem să mergem. (more…)
…şi ce penibil e când văd pe unii care migrează de la un trust la altul şi apoi încep cu acuzele şi cu criticile deloc constructive. Mi se pare absurd ca după ce ai petrecut ceva timp cu unele persoane să te pui să faci tam-tam – ca grupul ăla e numai grupuleţe, că de fapt situaţia nu e deloc atât de roz pe cât pare, că ţi-e subit bine de când ai evadat din atmosfera aia, ce de explicaţii fără sens. Sau poate ca sensul e de a-ţi pregăti rating-ul la viitoarea posibilă emisiune. Mă tot gândesc unde e satisfacţia acestor ieşiri din decorul mediatic românesc şi mă tot întreb dacă bârfofilia în acest domeniu dă mai mult spor la muncă, creşte salarii sau urca cantitatea de amelioratori personali. Sau poate nu e vorba de niciun substrat de acest gen, poate e o chestie de cum vede fiecare procesul de viaţa de după…
de Răzvan Gâscă
Am luat această carte cu gândul la întrebările puse în copilărie părinţilor şi bunicilor privitoare la începutul relaţiei lor. Mai exact care pe care a agăţat şi cum. Nu îmi mai aduc aminte răspunsurile lor, dar citind această carte m-a încercat din nou întrebarea şi nu am să ezit să o pun din nou cum ajung acasă. (more…)
Pe niciunul dintre pereţii apartamentului în care locuiesc de fix 24 de ani şi 8 luni nu atârnă o poză de familie înrămată. Nici pe mobila veche din dormitor sau în sufrageria nerenovată nu există vreo ramă în care timpul stă în loc, din vremea mea de prichindel sau de când ai mei au cu câţiva ani buni mai puţin. (more…)