Nu ştiu alţii cum sunt, dar să ştiţi că pe mine mă enervează la culme superficialitatea gramaticală ascunsă în discuţiile pe messenger.
Vorbeam într-o seară cu o prietenă, studentă la Drept, deci nu e fata de ici de colo, şi nu am putut să nu mă îngrozesc la umilinţa pe care o provoca limbii române în discursul ei. Ce doi “i” acolo unde era cazul, ce cratimă, ce cuvinte corect scrise? Aiurea! Explicaţia, de fiecare dată când o corectam şi îi atrăgeam atenţia, că doar ne leagă copilăria, era: “Ce mă tot disperi atât că doar suntem pe mess!”.
Ei şi ce dacă suntem pe mess, că nu pricep? Adică tre’ ne prostituăm intelectual pe tastatură? Adică uit de tot ce m-am chinuit să învăţ în atâţia ani de şcoală, uit de chinurile prin care treceam de fiecare dată când mă scoatea profa de română la tablă, de nopţile de coşmar de dinainte de teze, doar pentru că sunt pe minunatele meleaguri ale online-ului, unde totul e permis, mai ales cînd te ascunzi în spatele monitorului – inclusiv perpetuarea continuă a “agramaţiei”.
Şi mai ales când se presupune că ai un anumit statut. Adică tu, jurist, avocat, notar, judecător, procuror în devenire, dai aşa exemplu de cultură gramaticală. Acum îmi vin în minte toţi colegii mei de la facultă, aceeaşi facultate ca a prietenei mele, care au ajuns în poziţii cu vază, dar care habar nu au să scrie sau să vorbească.
Incredibil, ciudat, dar trist de adevărat…