Când eram de vreo 13 ani îl salutam pe un vecin de 30 cu „săru’mâna”. Şi bărbat, şi tânăr pe deasupra. Taică-miu înnebunea când mă auzea. M-a învăţat să spun „Bună ziua”, că pe bărbaţi nu îi saluţi cu „săru’mâna”. D’oooh! Am amintit de episodul ăsta pentru a vorbi despre politeţe. Eu sunt mai old school aşa şi nu pot să tutuiesc din prima unele persoane necunoscute, chiar dacă sunt de vârsta mea sau doar cu câţiva ani mai mari. Să nu mai vorbim de cei mai în vârstă, care chiar dacă mă invită să le spun pe nume, să-i salut cu „Ceau” şi să le vorbesc la pertu, nu pot. Nici să mă obligi, n-aş putea să îi spun pe nume şi să mă adresez cu „tu” tatălui unei prietene care se tot chinuie să mă dezveţe de „dumneavoastră” deja de câţiva ani buni. Şi din motivele astea mă irită de mor când mă duc pe o terasă sau într-un bar şi vine o tinerică la mine să mă întrebe: „Ce-ţi aduc?” sau în cazuri mai sofisticate: „Te las să te mai gândeşti?”. Şi asta se întâmplă când nu-s clientă fidelă, ba chiar e prima oara când mă vede, deci mult prea devreme pentru pertu, mult prea repede pentru familiaritatea asta pe care vârsta pare-se că o impune. N-am pretenţia să mi se vorbească cu „dumneavoastră” pentru că nu-s nici babă şi nici vreo personalitate care miroase candelabre. Pur şi simplu, aşa cum eu pot să te întreb: „Limonadă caldă aveţi?” (nereferindu-mă la tot barul), aşa poţi şi tu, ca chelner să mă întrebi: „Ce doriţi?”. Cred ca ţine de respect până la urmă. Nu?

www.tomatacuscufita.com